Speranta moare ultima

Am fost obisnuita de mica sa fac orice cu drag, din suflet, pentru ca atunci nu ti se mai pare atat de greu. Acest lucru mi-a ramas intiparit atat in minte, cat si in inima. Nu pot sa fac un lucru de maintuiala, doar pentru a fi facut, nu este genul meu sa-mi bat joc de mine si de cei care mi-au acordat incredere. Am ales o cale aparte de a atrage atentia oamenilor simpli, a autoritatilor, prin a scrie „articolase” din suflet despre problemele reale cu care se confrunta aceasta categorie, precum si drepturile acestor persoane cu dizabilitati.

Aceste dizabilitati pot fi de mai multe feluri: psihica, fizica, surdo-muta si nu in ultimul rand ii amintesc pe cei care traiesc fara sa poata vedea razele soarelui. Fiecare dizabilitate este foarte grea, cei care au o dizabilitate psihica traiesc intr-o lume a lor, nu-i intereseaza ce se intampla in jurul lor, pe care noi cu greu o intelegem.

Persoanele cu dizabilitate fizica percep ce se intampla in jurul lor si daca au primit o educatie adecvata incearca sa faca ceva, sa schimbe ceva, pentru ca viata lor sa devina cat de cat mai buna. Ei sunt cei care lupta pentru respectarea Legii 448/2006, care este Legea persoanelor cu dizabilitate si a Legii 292/2011, aceasta fiind Legea a Asistentei sociale. Ei ar dori sa fie partea integranta a societatii noastre, dar din pacate se izbesc de factorii obiectivi si subiectivi.

In primul rand accesibilitatea in toate unitatile publice, culturale si particulare. Un alt aspect este transportul acestor persoane. Ei se gandesc la viitor cu teama, ca ce va fi cu ei daca cei din familie se vor duce in cealalta lume?

Surdo-mutii sunt o categorie pe care foarte putine oameni o inteleg. Ei, prin limbajul lor, se inteleg reciproc, desi Legea 448/2006 prevede un specialist in institutiile publice, culturale si pentru ei, dar acest „translator” inca se lasa de dorit la noi.

O alta categorie sunt orbii care, din pacate, nu vad lumea in care traiesc, in schimb isi pot imagina o lume mai buna, mai echitabila. Nu stiu in ce masura am reusit, prin articolele mele de pe ZiarMM.ro, sa starnesc o curiozitate celor care imi citesc regulat rubrica „Parerea mea”, a celor „sanatosi” si a celor aflati in cauza?!

Se spune ca „speranta moare ultima”, iar eu traiesc cu speranta ca odata o sa avem si noi un trai mai decent, vom avea puterea de a scrie despre problemele, cat si despre micile bucurii sau „victorii”. Nu in ultimul rand, nutresc speranta ca si NOI o sa fim reprezentati cu adevarat in consiliul local de o persoana care este devotata acestei cauze. Ar fi o premiera in istoria tarii noastre!

Deci: „Cu suflet, daca vrei, poti si in scaun cu rotile”!