Roata de rezerva

Fiecare sofer isi doreste ca masina lui sa functioneze fara nici o problema, ori ca acest lucru sa fie realizabil, masina trebuie intretinuta, in functie de posibilitatile fiecaruia. Masina merge, dupa cum bine stim pe patru roti. Dar ce se intampla cand apare o pana de cauciuc? Simplu, se ia roata de rezerva, care dupa cum se stie este obligatorie pentru fiecare sofer.

Am considerat sa fac aceasta introducere fiindca, in opinia mea, societatea noastra se poate compara cu o masina care, cat de cat merge pe patru roti si unde mai apar probleme se mai fac reparatii, se mai inlocuiesc unele piese cu altele (rectificari bugetare sau ajustari financiare). Insa, segmentele marginase ale societatii, cum ar fi: tinerii, somerii, pensionarii cu pensii mici si nu in ultimul rand persoanele cu nevoi speciale, in ochii autoritatilor locale si nationale sunt privite ca niste „roti de rezerva.’

Aceste roti de rezerva sunt scoase din „portbagajul societatii”, atunci cand autoritatile au nevoie de acestea.

Stiu ca o sa mi se spuna ca in privinta unei functionari mai bune a societatii noastre ne trebuiesc mai multe piese de schimb in toate domeniile: legislativ, administrativ, economic, cultural, sportiv si nu in ultimul rand social.

Referindu-ma la una din aceste roti de rezerva si anume cea a persoanelor cu dizabilitati sau mai bine zis a „persoanelor cu nevoi speciale”, cred ca acestea sunt o „roata de rezerva” mai linistita, fiindca aceste persoane nu pot sa faca greve, cu greu pot ajunge la audiente din motive obiective sau la forurile competente, carora sa le spune problemele cu care se confrunta De multe ori sunt trimise doar petitii, sugestii, dar care raman fara o rezolvare pozitiva.

In acest sens fac o propunere si anume: sa se faca trimestrial o masa rotunda intre autoritatile locale, judetene si reprezentantii persoanelor cu nevoi speciale, care sa aduca la cunostinta celor care ne conduc destinele cu ce probleme se confrunta, pentru a se incerca luarea impreuna a unor masuri favorabile de ambele parti.

La nivelul orasului nostru, problemele persoanelor cu dizabilitati sunt cunoscute cu adevarat de primarul orasului Baia Mare, d-nul Catalin Chereches, caruia nu i-a fost rusine sa lucreze cu o asemenea persoana pe vremea cand a fost deputat. De asemenea el este singurul care participa si sustine diverse activitati ale acestor persoane, raspunzand „prezent” ori de cate ori este invitat in mijlocul acestora.

Nu as fi crezut ca dupa alegerile parlamentare de anul trecut nici un parlamentar din Maramures, indiferent de culoarea politica, sa nu urmeze exemplul dat de ex-deputatul Catalin Chereches si sa lucreze cel putin cu o persoana cu dizabilitate.

Persoanele cu nevoi speciale nu isi doresc sa fie o povara pentru nimeni, dar din cand in cand pot fi „o roata de rezerva” utila, pe care se poate baza oricand societatea nostra.