Incluziunea noastra sociala, ar fi un prim pas catre o societate, care sa
ne accepte asa cum suntem Noi!!! Acest lucru incepe din sanul familiei, care
trebuie sa ne accepte cu orice dizabilitate...
Sa beneficiem de un invatamant adecvat (in unele cazuri clase speciale, iar
in celelalte cazuri clase normale, daca dam dovada ca intelectual suntem
capabili). Accesul la locurile publice sa fie mult mai bine rezolvate.
Ca si toti cetatenii acestei tari, noi cei cu dizabilitati
am dori o viata mai buna din toate punctele de vedere, sa avem un trai cat de
cat decent, sa putem duce povara vietii pe care o avem, cu demnitate, si de
aceea unul din visele noastre este acela de a avea o sa indemnizatie de
handicapat demna, de 500 de lei, fiindca in prezent este mai putin de 300 lei.
Si noi avem visuri de a merge la “shopping”, sau
la evenimente sportive sau culturale, macar din cand in cand, si ma intreb daca
acest lucru este un vis realizabil? Noi, cei cu nevoi speciale nu trebuie sa
fim personae curate, aranjate, cochete, elegante, frumoase?! Daca cumva iesi in
oras lumea oricum se uita ciudat la tine, fiindca esti cu o dizabilitate anume,
dar daca am avea posibilitatea materiala sa fim mai aranjati, lumea ar zice:
“uite e in scaun cu rotile, dar este eleganta, aranjata, are o tinuta decenta
si nu este lasata in voia sortii.” Oare este un vis prea mareti din partea mea
(a noastra)?
Oare este un vis prea maret din partea noastra de
a putea vizita si alte orase din Europa (bineinteles asistati de personalul
adecvat), de a arata adevarata fata a persoanelor cu nevoi speciale din tara noastra, de a face schimb de experienta cu cei
asemenea noua din alte tari? Numai ca, acest vis sa se poata realiza e nevoie
de sponzorizari, care din pacate nu exista, iar ONG-urile care se ocupa cu
persoanele cu nevoi speciale nu sunt sprijinite suficient.
Oare o sa vina si vremea cand o persoana cu nevoi speciala sa ajunga in
Consiliul Local, Judetean sau chiar in Parlamentul Romaniei? Cine stie, pentru
ca deocamdata acest lucru este un vis “nerelizabil”, din pacate…
Pana atunci am o propunere si anume: sa se
organizeze odata pe trimestu o masa rotunda, un dialog constructiv cu
persoanele cu nevoi speciale si cu cei care sunt responsabili in a ne ajuta!!!
Am terminat de visat, am revenit la realitate,
traiesc cu speranta, ca odata visurile mele (ale noastre), vor deveni
realitate, atunci cand societatea va fi pregatita sa ne primeasca in mijlocul
ei asa cum ni se cuvine!
Deci ramane in continuare valabil sloganul: ”Cu suflet daca vrei, poti si in
scaun cu rotile”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu