Cine nu si-ar dori sa aiba in societatea noastra o viata mai buna, mai
decenta, dupa activitatea pe care o depune. Sunt convinsa ca toata lumea ar
raspunde cu: DA. Dar cum este zicala „Dupa munca si rasplata”.
Imi pun intrebarea: suntem dispusi sa facem ce ne sta in putinta pentru
a ne atinge telul de a trai mai bine?! Acest lucru implica mai multi factori
socio-economici, o relatie mai buna intre oameni si nu in ultimul rand
respectul fata de noi, fata de semenii nostri si respectul fata de activitatea
pe care o depunem, indiferent ca suntem privati sau bugetari.
Activitatea pe care o depunem poate sa fie o munca remunerata sau
voluntara, iar daca o faci cu daruire nu ti se pare grea nici una.
Pot sa afirm linistit ca fiecare om are povestea vietii sale, mai vesela
sau mai trista. Cum stim foarte bine, „noi cei cu nevoi speciale” suntem
inarmati cu anumite calitati, desi suntem in scaun cu rotile sau avem alte
probleme mai usoare sau mai grave, stim sa mergem mai departe in viata noastra
asa cum este ea, cu urcusuri sau cobarisuri.
Sa nu uitam ca in ultimii ani s-au facut schimbari pozitive si in
privinta noastra, dar ca in toate segmentele societatii, mereu e loc de mai
mult si mai bine. De exemplu, ma intreb din nou, daca este chiar imposibil ca o
persoană cu dizabilitate sa faca parte din Consiliul Local? Ştiu este o
întrebare îndrăzneaţă, dar eu cred că ar fi bine să reflectăm la acest lucru în
modul cel mai serios.
Argumentele mele ar fi multe, dar iată doar câteva. De ce să fie
reprezentate persoanele cu handicap de unii care nici nu ştiu ce înseamnă o
persoană cu handicap? Nu stiu ce inseamna accesibilitatea lor intr-o instituţie
publică, nu stiu ce nevoi au ele, nu stiu cât de greu se descurcă ei în
societate, să nu mai vorbesc de transportul, de parcările destinate lor, dar
ocupate de maşinile de lux, sau de jeep-uri.
Aici îmi pun întrebarea: „ce face poliţia?” Mă întreb dacă
reprezentanţii din actualul Consiliul Local ar şti să se descurce cu un scaun
cu rotile şi care dintre ei ar face o plimbare cu o persoană aflată în scaun cu
rotile? Să vadă şi ei privirile jignitoare, bordurile înalte, rampele proaste
şi să urce într-o clădire care nu are rampă. Un alt aspect ar fi să văd aceşti
oameni care ne reprezintă interesele cum s-ar descurca să stea între patru
pereţi, mai ales dacă sunt oameni de acţiune? În occident, mai ales în Germania, persoanele cu dizabilităţi sunt tratate într-un
mod aparte. Fiecare persoană după capacităţile sale primeşte un loc de muncă şi
astfel se simte util societăţii. Fiind o persoană cu dizabilităţi, ca să faci
parte din Consiliul Local deocamdată nu ai nicio şansă, deşi Constituţia
României garantează „şanse egale”, pentru toţi cetăţenii.
De ce este asa de greu sa fim integrati
in societate? Oare noi chiar nu putem sa oferim nimic societatii in care
traim? Eu spun ca putem sa oferim multe lucruri: in primul rand, O LECTIE DE
VIATA! Si asta pentru ca, desi am trecut prin multe greutati, am demonstrat ca
in fiecare dintre noi exista dorinta de a trai, de a se adapta, bucuria de a
munci, vointa de a face ceva concret si de a fi util, puterea de a suporta
rautatile si privirile multora din jurul nostru.
Ca fiecare om avem si defecte, dar si calitati extraordinare, printre
care as dori sa mentionez: corectitudine, rabdare, arta de a vorbi frumos cu
oamenii, talentul de a invata cat mai multe lucruri noi, de a fi loiali, de a
fi punctuali, intr-un cuvant calitatea de a fi OM. Si aceste calitati, care,
din pacate, in ultima vreme din ce in ce mai multor persoane sanatoase si fara
probleme le lipsesc, nu fac altceva decat sa ne ajute sa ne putem integra in
societate si de a lasa loc de buna ziua,
pe oriunde am trece.
De ce cred unii ca ne este suficient o indemnizatie lunara de 297 RON?
Oare se poate trai din ea? Oare de ce nu se face trimestrial o masa rotunda cu
autoritatile competente si cu NOI? Sa putem dezbate problemele noastre, sa
gasim impreuna solutii de rezolvare practice, nu doar sa ramana uitate pe
hartie? Am dat din nou o tema de gandit politicienilor, guvernantilor,
parlamentarilor, celor care zic ca ne reprezinta, sa demonstreze nu numai prin
vorbe, ci si prin fapte ca ne sunt alaturi si ca atunci cand fac legi corecte
sa nu lase loc de interpretari si mai ales sa nu permita discriminari de niciun
fel…
Visul meu este să văd că interesele persoanelor cu dizabilităţi sunt
reprezentate, chiar de catre reprezentanţi ai acestei categori sociale, atât la
nivel local, cât şi cel naţional!
Numai atunci vom putea vorbi de o „egalitate de şanse” reală! „Cu suflet
daca vrei, poti si in scaun cu rotile”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu