Sa nu aiba nimeni impresia ca nu
numai eu sunt o persoana cu nevoi speciale, care are o grija in plus, ci sunt
multe alte persoane din aceasta categorie in aceeasi situatie, doar ca eu sunt
aceea care incearca sa sensibilizeze opinia publica, autoritatile locale,
judetene si, de ce nu, cele nationale.
Grija mea (a noastra) in plus
este urmatoarea: ca si multe alte persoane cu nevoi speciale, am si eu, un
asistent permanent, de cand MAMA mea ma vegheaza din ceruri, fara de care eu nu
m-as putea descurca! Ea incearca sa faca tot ce ii sta in putinta si chiar
reuseste. BRAVO ei! Mentionez ca ea vine si la sfarsit de saptamana. Dar grija
mea in plus vine in momentul in care ea cere una-doua zile libere. Nu cere des,
dar este dreptul ei! Atunci imi bat capul cum va fi in aceste zile? Eu mai pot
apela la verisori, la o prietena din cand in cand, dar ce se intampla cu cei
care nu au la cine apela?
O alta situatie, care se poate ivi,
este aceea in care tocmai parintii ce au in grija copilul lor cu nevoi speciale
trebuie sa plece urgent din localitate. Ce se va intampla cu persoana
respectiva. In grija cui o lasa?
Din pacate noi nu avem un centru,
in care o persoana cu dizabilitate sa fie gazduita doua-trei zile sub
supraveghere corespunzatoare, cu personal calificat, care sa nu-si bata joc de
Noi, cei cu nevoie speciale!
Totusi, cred ca, cu dragoste,
vointa, dorinta, actiune si cu dialog, pe cale amiabila s-ar putea rezolva si
acest aspect din viata noastra, acela de a avea si noi un centru, unde sa fim
lasati, pentru cele cateva zile, in care, persoanele, care au grija de noi,
lipsesc, din motive independente de vointa noastra sau a lor. Asta ca sa nu mai
avem si aceasta grija in plus in viata noastra, caci si asa avem destule….
Nu pot sa inchei acest articol
fara motto-ul meu: ”Cu suflet daca vrei, poti si in scaun cu rotile”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu